Connect-R, un Iisus desăvârșit

Connect-R se chinuie de mult timp să devină Iisus, voi nici nu știți videoclipul ăsta în care se apropia cât de cât de imaginea Mântuitorului. Dar în afara fizicului, nu a reușit niciodată să fie cu adevărat Mântuitorul, până în vara asta, odată cu lansarea melodiei „Mai dă-te-n dragostea mea”. Abia acum Connect-R este un Iisus desăvârșit.

Melodia mizează pe un joc de cuvinte care de fapt reflectă deviza „întoarce și obrazul celălalt”, adusă la zi prin această semi-înjurătură profană („mai dă-te-n...”) combinată cu un mesaj creștin prin excelență (dragostea pentru celălalt).

Întrebarea de după

Există anumiți oameni mai seniori așa care asistă la tot felul de evenimente publice, conferințe, lansări și proiecții de film, doar ca să aibă ocazia să pună întrebarea de după. Îi recunoști pentru că tot timpul evenimentului stau cu capul pe spate, ochii închiși și un firicel de salivă prelingându-se în colțul gurii. Aplauzele finale îi trezesc din letargie și le amintesc adevăratul motiv pentru care au asistat până atunci pasivi la tot evenimentul.

Nu contează despre ce s-a vorbit, când prezentatorul dă startul întrebărilor din public oamenii ăștia se activează, își pun costumele de supereroi ai societății și salvează umanitatea cu superputerea lor de a pune întrebări pline de esență.

Cu Dickens în junglă sau cum să scapi de un divorț

                                                                tagline:  „– I think he’s the silliest man who’s ever been here.

 – Comparisons are odious.”

Primul lucru pe care trebuie să-l știți despre autorul de care vreau sa vă vorbesc este că, deși se numește nicicum altfel decât Evelyn Waugh, nu e femeie, ci un domn cu cea mai severa fizionomie britanică. Pe mine partea asta deja mă pusese în dificultate, din moment ce cartea se numea „A Handful of Dust”, și titlul, deși luat din T.S. Eliot, mă ducea cu gândul mai degrabă la genul de scriitură pointilist, minuțios, concentrat pe fluiditatea trăirii, al Virginiei Woolf decât la tipul de dramă victoriană mutată în secolul XX peste care am dat de fapt. În locul sensibilității analitice, am găsit un satirist de modă veche.

        Nici nu e de mirare, aș spune, că Waugh (mai exact Arthur Evelyn St. John Waugh) și-a dezvoltat aptitudinile ironice când soarta l-a împodobit cu asemenea nume, și pe deasupra cu o nevastă pe care o chema tot Evelyn (nu mă întrebați cum își spuneau în scrisori) și care, plictisită că el se îndeletnicea cu scrisul în reședința de la țară în timp ce ea o ardea în petreceri prin Londra, l-a părăsit după vreun an pentru prietenul lui, care ar fi trebuit să o supravegheze.

Ce, cum și unde pula mea să scriu?

Pornind de la premisa că nu „talentul” e problema ta și că ai o inclinație spre a scrie, întrebarea nu e în niciun caz „ce” și „unde” să scrii, să nu te împotmolești niciodată în mărunțișurile astea, sunt întrebări care nu duc nicăieri și te distrag de la adevărata problemă: „cum” să scrii.

La întrebarea „ce să scrii” răspunsul ar trebui să vină de la sine în cazul în care n-am pornit de la o premisă falsă, iar locul unde ar trebui să scrii nu contează, dacă scrii ceva bun o să fie bine indiferent unde l-ai scrie, e de ajuns să fie văzut de câțiva oameni, care o să răspândească „bunul” tău mai departe. Un text bun e un text despre care oamenii vorbesc când se întâlnesc, le dă un subiect de conversație și toți oamenii vor un subiect bun de conversație.

Copiii şi dictatura

          De pe continentul sud-american nu vin numai gloriile realismului magic sau prepostmoderniştii citiţi, ci şi oameni care, plictisiţi de mitopoetica pe alocuri semifolcorică a anilor şaizeci-şaptezeci, s-au decis (încă de la sfârşitul secolului trecut) s-o rupă cu frazele lungi şi bifurcate şi metafizica narativă, şi să scrie cărţi şi pentru celelalte zeci de mii de cititori care au citit doar primele două sute de pagini din Şotron. Marcelo Figueras vine probabil în acest siaj, al literaturii simplificate, deşi probabil scrie altfel mai degrabă pentru că e scenarist, lucru care se vede în structura episodică a foarte frumosului roman de faţă.

            Kamceatka e o poveste despre dictatură, din care dictatura lipseşte. Povestea o spune Harry, fiul de zece ani al unui cuplu urmărit de junta militară, din motive pe care nimeni nu le precizează. Sub presiune, familia (tatăl, mama, povestitorul şi fratele lui mai mic – Piticul) fuge din Buenos Aires şi se ascunde într-o casă din provincie, încercând să păstreze, de dragul copiilor care nu-nţeleg ce se-ntâmplă, aparenţa unei normalităţi.

Învață creative writing cu Tigaia DryCooker!

tagline: scriu bine doar cu Tigaia DryCooker

Dintotdeauna ți-ai dorit să ai energia necesară ca să scrii un text bun! Fie că ești prozator, poet sau aiurea, toată lumea vrea să scrie o poveste bună, un poem frumos, ceva interesant. Urmează-mi sfaturile și-o să simți că dărâmi canonul cu mine!

În primul rând, trebuie să te asiguri că ceea ce scrii tu e sănătos. Nu te arunca aiurea la texte greu de digerat și pline de figuri de stil cancerigene. Renunță la sentimentalismele uleioase! Tot ceea ce scrii trebuie să fie brut, fără chestii de umplutură. 

Aventurile micuțului Trip-trip-trip

narate de Tripticuț

Nu știu alții cum sunt, dar eu când îmi amintesc tripurile mele deci mă bufnește râsu. Oaa, o dată sau odată eram în cireș, fumam bine-mersi când vine-o babă: „Ce faci micuțule Trip-trip-trip, te urci în cireșu meu să fumezi? Da ce nu te urci în cireșu lu mă-ta dacă tot ești deștept!”, m-am căcat pe mine la faza asta, eram paranoia maxim, mama-mi zisese că dacă mă mai prinde fumând mă ia mama dracu, care cred că este bunica, dar n-am tupeu s-o întreb. Bun, deci am sărit din cireș fix în lac, zic, oaa, cine-a pus lacu ăsta aici? Până la urmă am zis că na, asta e, acuma mă pun pe scăldat. Și dă-i cu scăldatu, și dă-i cu scăldatu, până vine una, o tipă din clasă cu mine am uitat cum o cheamă, mă rog, și proasta-mi ia hainele de pe malul la lac, de-am rămas prost zic what da fuck?! și zdup! cu hainele mele în brațe pe uliță, de se uitau toți vecinii și baba cu cireșu că te zic io lu mă-ta! Da ce, io-s prost? Sau ce, io-s prostu ei? Ce mi-am zis io, dacă tot asta hai mă duc și cu colindu. Pana mea, era vară dar chiar n-aveam bani.